Ce trebuie să știi despre băița bebelușului

Dacă te pregătești să-i faci prima băiță lui bebe, atunci trebuie să te înărmezi cu răbdare deoarece este vorba despre ceva cu totul și cu totul nou pentru el. Mulți dintre bebeluși, deși deschiși noutății, acceptă cu greu să facă băiță. Cu toate acestea, există modalități prin care poți minimaliza impactul acestui moment și îl poți transforma în momentul favorit al bebelușului tău. Iată ce ar trebui să știi despre băița acestuia!

  1. Temperatura apei

Probabil cel mai important aspect îl reprezintă temperatura apei. Aceasta trebuie să fie nici prea rece, dar nici exagerat de fierbinte. Încearcă să potrivești temperatura încercând-o periodic pe propria ta piele, iar când crezi că temperatura se situează undeva la mijloc, mai lasă, pentru câteva secunde, să curgă apă fierbinte. Pielea bebelușului este mult mai subțire, motiv pentru care o temperatură moderată poate fi percepută drept ceva mai rece.

  1. Produsele de baie folosite

Ferește-te de acele geluri de duș și șampoane pentru bebeluși care conțin coloranți și parfumanți. În general, acestea nu sunt prietenoase cu pielea, cu atât mai mult cu una care este sensibilă și predispusă iritațiilor. Alege cu încredere să folosești produse cu etichetă verde, testate dermatologic, astfel încât să eviți situațiile neplăcute cu care cel mic s-ar putea confrunta.

  1. Accesoriile de baie

După cum am spus și mai sus, cel mic va percepe băița drept un proces cu totul nou, cu care nu a mai avut contact. Astfel, se va feri de acest lucru, întrucât nu-i cunoaște semnificația și utilitatea. Din aceste motive, băița celui mic se poate dovedi destul de greu de realizat chiar și pentru un părinte cu experiență.

Cu toate acestea, încearcă să-i creezi micuțului un mediu prietenos și primitor decorând cădița cu jucării precum rățuște, bărcuțe sau alte jucării plutitoare. Astfel, va fi mult mai atras de băiță și în plus va fi distras de jucăriile pe care le are la dispoziție, iar tu vei putea să îl speli cu ușurință sau chiar să faci din băiță un ritual de joc și joacă.

Într-adevăr, primele băițe ale lui bebe sunt o adevărată provocare pentru părinți. Însă, odată cu trecerea timpului, și mai ales dacă vei reuși să-i creezi un mediu prietenos și propice jocului, micuțul se va obișnui și va transforma băița într-o adevărată oportunitate de a se relaxa.

Leave a comment