Alimentația bebelușului este foarte importantă, încă de la naștere. Dacă în primele 5-6 luni bebelușul primește vitaminele necesare prin intermediul laptelui matern, după această vârstă este necesară acomodarea cu hrana uzuală, care este introdusă treptat, echilibrat și monitorizat, prin diversificare..
Diversificarea copilului- când și cu ce începem?
Alimentația complementară, definită ca diversificare în lunile 5-6 de viață, va aduce beneficii în ceea ce privește aportul de calciu, zinc sau fier, pe care îl regăsim într-un raport prea mic în laptele matern ulterior nașterii și de-a lungul creșterii bebelușului. Pentru a suplini aceste carențe, diversificarea poate începe atunci când bebelușul dă semne că este pregătit: își poate susține singur capul, stă bine în șezut și prezintă interes în ceea ce privește hrana.
Ajutoare de nădejde în diversificare
Dacă bebelușul tău este pregătit pentru diversificare atunci transformă experiența în una cât mai plăcută. Pentru a asocia masa cu un moment special, poți să te folosești de accesoriile de diversificare special create pentru bebeluși.
Este important să alegi farfurii și boluri potrivite, colorate și vesele, care să te ajute să prezinți mâncarea micuțului tău într-un mod cât mai atractiv. Animăluțele colorate, formele geometrice, fiecare dintre acestea pot contribui din plin la integrarea unor obiceiuri sănătoase în ceea ce privește hrana. În plus, gama de tacâmuri și boluri este creată special pentru a-i oferi bebelușului tău protecție, pentru că materialele din care sunt realizate aceste produse nu alterează gustul hranei și nu conțin substanțe nocive.
Dacă te întrebi cum să procedezi atunci când trebuie să mergi în vizită la cineva cu bebelușul, iar vizita coincide cu momentul mesei, atunci ar trebui să știi că recipientele din oțel inoxidabil sunt perfecte în acest caz. Alături de sticluțele pentru apă, biberoane și tacâmuri, vei avea astfel tot ceea ce îți este necesar pentru mesele copilului tău.
Un aspect important constă în folosirea bavetelor pentru că acestea îți vor fi de mare ajutor în diversificare. Ele sunt realizate din materiale impermeabile, care protejează bebelușul de murdărie și de apă. În plus, bavetele sunt lavabile, indiferent dacă sunt din pânză sau din silicon. Modelele moderne de bavete, din silicon, pot fi spălate în mașina de spălat vase și în plus sunt realizate din construcție având la baza un buzunar în care se adună resturile de hrană. Astfel, fără firmituri pe jos și fără lichide vărsate, tu vei fi o mămică relaxată, iar bebelușul se va bucura de o diversificare distractivă.
De asemenea, scaunul de masă este absolut necesar în diversificare, deoarece acesta te va ajuta să hrănești bebelușul, asigurându-l și protejându-l în același timp. Pe măsuța scaunului poți pune atât boluri, cât și hrană de tip finger food, pentru a stimula motricitatea bebelușului.
Întrebări frecvente:
Când este recomandat să începi diversificarea?
Cel mai adesea diversificarea se recomandă a fi începută la 5-6 luni. În unele situații mai rare, în funcție de dezvoltarea bebelușului, medicul poate recomanda începerea diversificării mai devreme.
Cu ce se începe diversificarea?
Poți începe diversificarea fie cu legume, fie cu fructe, de preferat doar prezentând copilului gustul și textura. Treptat, vei putea face combinații din acestea și vei putea introduce și carne, în urma recomandării medicale.
Ce fel de diversificare să aleg?
Indiferent dacă optezi pentru piureuri sau pentru mâncare de tip finger food, important e ca bebelușul tău să dezvolte o relație sănătoasă cu hrana. Astfel, este recomandat să te sfătuiești cu medicul pediatru și să alegi tipul potrivit de diversificare, astfel încât bebelușul tău să fie fericit.

